Inspectoratul Teritorial de Munca CARAS-SEVERIN

PREVEDERI GENERALE

Prin vatamarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta profesionala, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces (Art. 5, lit. g din Legea 319/2006)

Este, de asemenea, accident de munca:

  • accidentul suferit de elevi, studenti si ucenici in timpul efectuarii practicii profesionale;
  • accidentul suferit de cei care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini;
  • accidentul suferit de orice persoana ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa, pentru prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public sau pentru salvarea de vieti omenesti;
  • accidentul survenit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers;
  • accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca are loc la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de acestia, in timpul programului de munca si nu se datoreaza culpei exclusive a accidentatului.

Accidentul de munca se clasifica in raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate in:

  • accident care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile;
  • accident care produce invaliditate;
  • accident mortal;
  • accident colectiv, cind sunt accidentate cel putin trei persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza. ( art.31, din Legea 319/2006)

Accidentul de munca urmat de incapacitate temporara de munca ori, dupa caz, urmat de invaliditate sau deces, precum si accidentul de munca colectiv vor fi comunicate de indata de catre conducerea persoanei juridice sau, dupa caz, de persoana fizica, in calitate de angajator,inspectoratului teritorial de munca si, dupa caz, organelor de urmarire penala competente. Datele necesare comunicarii sunt prevazute in articolul 109, din HG 1425/2006.

Cercetarea accidentelor de munca se efectueaza astfel:

  • de catre persoana juridica in cazul accidentului care a produs incapacitate temporara de munca;
  • de catre inspectoratele teritoriale de munca in cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces, al accidentelor colective, precum si in cazul accidentelor de munca ce au produs incapacitate temporara de munca salariatilor angajati la persoane fizice;
  • de catre Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale in cazul accidentelor de munca colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.( art. 29 din Legea 319/2006 )

Persoana fizica, precum si persoana juridica care nu dispune de personal competent, sau nu are personal suficient, trebuie sa asigure cercetarea apelind la servicii externe abilitate sa presteze activitati in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

In baza procesului-verbal de cercetare intocmit de organele abilitate prin lege, persoana juridica sau fizica la care se inregistreaza accidentul va completa:

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord