Inspectoratul Teritorial de Munca CARAS-SEVERIN

Articole și noutăți

Comunicat de presa Campanie CAEN 3831

În perioada 05–09.03.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a derulat acțiuni de control cu caracter inopinat în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă și a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor, cod CAEN 3831.

Se cunoaște faptul că, în domeniul de activitate verificat de inspectorii de muncă în cadrul acestei campanii, lucrătorii execută o serie de activități cu risc ridicat de accidentare și/sau îmbolnăviri profesionale cu urmări ireversibile, foarte grave sau chiar mortale. Manipularea de mase grele și foarte grele conduc la probleme de sănătatea asociate cu dureri musculare și de spate; obiectele și deșeurile depozitate în mod incorect sau la înălțime pot cauza leziuni prin cădere sau răsturnare. Lipsa vizibilității pe căile de acces, manevrarea necorespunzătoare a motostivuitoarelor, instalațiile electrice neadecvate, folosirea echipamentului necorespunzător, întreținerea defectuoasă a utilajelor, electrocutarea, lucrul la temperaturi ridicate sau scăzute sunt alte riscuri pe care le are activitatea de dezasamblare a mașinilor.

Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de inspectorii de muncă, s-a pus accent pe creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale de protecție a muncii și a relațiilor de muncă, angajatorii fiind îndrumați pentru crearea de condiții care să stimuleze lucrătorii, să participe activ la procesul de însușire a legislației specifice domeniului în care își desfășoară activitatea, rezultatul urmărit fiind creșterea nivelului de securitate la locul de muncă.

În acest sens, inspectorii de muncă au efectuat 17 controale, s-au dispus 32 de măsuri de remediere și a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1500 lei.

Deficiențe identificate:

-     neacordarea repausului săptămânal, nestabilirea sporului acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte, necompletarea regulamentului intern cu toate clauzele obligatorii, nerespectarea prevederilor legale privind munca în zilele de sărbătoare legală, neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, neevidențierea orei de început/sfârșit a programului de lucru în pontaje, necompletarea contractului individual de muncă cu toate cauzele obligatorii, neluarea de măsuri tehnico-organizatorice la manipularea manuală a maselor, lipsa semnalizării de securitate și sănătate în muncă, lipsa informării reciproce asupra riscurilor când în aceeași zonă își desfășoară activitatea mai mulți angajatori, căile de acces nu sunt păstrate în permanență libere, neacordare echipament individual de protecție, neluare de măsuri tehnice pentru combaterea pericolului de electrocutare, neluarea măsurilor de acordare a primului-ajutor, truse de prim-ajutor incomplete.

                                                                                                              

INSPECTOR ŞEF                                                                 PURTĂTOR DE CUVÂNT                                          

IANCU PANDURU                                                               Mihaela Aga                                                        

                                                                                     inspector de muncă

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord